ARAD ONLINE
Ştiri locale pentru Arad
www.aradinfo.biz
 Luni,
archívum
programajánló
Turn de apă înalt de peste 40 metri, demolat la Arad

Celebra fabrică arădeană de strunguri va exista doar în istoria scrisă a oraşului şi, pentru o vreme, în cea a mentalului colectiv.


Ieri a făcut pactul cu istoria turnul de apă din curtea fostei întreprinderi, înalt de 40 de metri, construit în 1966. S-a prăbuşit, în  câteva clipe, prin implozie. „A fost dificil prin faptul că centrul de greutate al clădirii e mai sus de mijloc, iar aceste clădiri sunt mai greu de controlat. A căzut pe direcţia dorită", a declarat Gheorghe Sperchez, reprezentant firmă implozie. Operaţiunea în care au fost utilizate 6 kilograme de explozibil s-a desfăşurat fără probleme. 

La faţa locului s-au aflat echipaje de pompieri şi poliţişti, pentru evitarea producerii unor incidente. La final pompierii au stropit rămăşiţele turnului cu apă pentru ca praful produs de implozie să dispară cât mai repede. Cele 7 hectare unde, odată lucrau mii de oameni, vor deveni cartier rezidenţial. Urmează ca toate clădirile, fostele ateliere, să fie demolate iar pe locul lor vor fi  ridicate peste 2.000 de apartamente,  de către firma Oberon Equity din Bucureşti.

Sursă:.aradon.ro


Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Arad:

Magyarország hírei


Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz