Marti,

În data de 09 ianuarie s-a deschis Centrul pentru Vaccinarea Pandemică din Arad. Acesta se află pe strada Cicio Pop, nr.13, în cadrul Secţiei Boli Infecţioase adulţi a Spitalului Clinic Judeţean Arad, în cabinetul antirabic.
Programul de vaccinare este zilnic, între orele10 si 12, şi se adresează mai ales persoanelor neasigurate. În cadrul centrului se efectuează: consultul antevaccinal al persoanelor de peste 16 ani, vaccinarea persoanelor de peste 16 ani, la care nu sunt contraindicate medical în urma acestui consult, supravegherea timp de 30 minute a persoanei vaccinate, eliberarea adeverinţei de vaccinare.

Potrivit directorului coordonator adjunct sănătate publice, dr. Dana Negru ,dacă în decursul a patru săptămâni de la efectuarea vaccinării apar reacţii adverse postvaccinale indezirabile, după cum au fost ele descrise într-un comunicat anterior, precizăm că pacientul, asigurat sau neasigurat, se poate prezenta la orice unitate medicală, pentru asistenţă.
GB-MCOnet Arad Online - www.aradinfo.biz
| << | 2012 Február | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | ||||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz








