ARAD ONLINE
Ştiri locale pentru Arad
www.aradinfo.biz
 Luni,
archívum
programajánló
Poliţia ungară i-a identificat pe ucigaşii lui Marian Cozma

Poliţia ungară a reuşit să-i identifice pe cei care l-au omorât pe handbalistul român, Marian Cozma, în luna februarie, la Veszprem, a anunţat, vineri, locotenent-colonelul din cadul departamentului criminalistică Peter Derzy, informează cotidianul Kronika.


"Ştim exact cine i-a înjunghiat pe Cozma şi Pesic. Din cei cinci suspecţi, doar trei au fost implicaţi direct în crimă. Sunt dovezi clare care îi indică pe cei trei care l-au atacat pe Cozma", a explicat Derzy, fără să facă publice numele celor trei.

Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, la 8 februarie, după ce a fost înjunghiat în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia.

suspecţii

Poliţia ungară a identificat pe ucigaşi lui Cozma

La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de la o masă alăturată, în urmă căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor.

Cinci persoane au fost arestate în cazul uciderii lui Cozma. Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo au fost reţinuţi de Poliţia din Austria la 9 februarie, la o zi după uciderea lui Cozma, în timp ce încercau să pătrundă în Italia. În acelaşi caz au mai fost reţinuţi P. Gabor şi B. Csaba, în timp ce Ivan Sztojka s-a predat după ce fusese dat în urmărire. Din declaraţiile martorilor, cel care l-a înjunghiat pe Marian Cozma a fost Raffael Sandor.

sursă:http://www.tion.ro


Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Arad:

Magyarország hírei


Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz