Duminica,
archívum
programajánló
O familie de turci cu acte false la vama Nădlac

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat cinci persoane - mama, trei copii şi o prietenă - originare din Turcia care au încercat să iasă din ţară la vama din Nădlaca folosindu-se de acte de identitate false.
Cei cinci s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară şi s-au legitimat la controlul de frontieră cu cărţi de identitate bulgăreşti.
"Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentele de identitate prezentate spre verificări nu conţin elementele de identificare specifice actului original, fiind false",a declarat Mihaela Leş, purtător de cuvânt al IJPF Arad.
Din declaraţiile persoanelor în cauză şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceştia sunt originari din Turcia, cu vârste cuprinse între 13 şi 40 ani. Familia a declarat că documentele de identitate pe care le-au prezentat la ieşirea din ţară le-au obţinut de la o persoană necunoscută contra sumei de 500 euro fiecare. Cei cinci doreau să ajungă într-o ţară din vestul Europei şi au recurs la această metodă deoarece nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.
GB-MCOnet
Arad Online - www.aradinfo.biz

Turcii a fost depistaţi la vama Nădlac

stiri:
Informatii
Programajánló
| << | 2012 Február | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | ||||
Stiri Arad:
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz