Familia Zoita din Arad poate fi consideratã, lãsând deoparte modestia – o familie de oameni buni.

Desi problemele cu care se confruntã sunt grave, armonia si pacea care domneste în modesta casã este demnã de invidiat. Tocmai de aceea, acesti oameni meritã de la viatã mult mai mult decât sãrãcie lucie si o sentintã de evacuare care îi atârnã deasupra capului.

 Felicia R.Gheorghe Carmen Zoita (35 ani) este o femeie al cãrei glas alinã orice suferintã, oricât de grea ar fi. Dumnezeu a înzestrat-o cu haruri mari: multã rãbdare, mult bun simt, milã fatã de semenul aflat în suferintã si... multi copii.

A sta de vorbã cu Carmen înseamnã a face o terapie de omenie rarã. Bunãtatea glasului ei vindecã orice suflet trist, astfel cã tânãra femeie ar putea, linistit, lucra cu un bioterapeut. Am ascultat-o si am simtit cum vorbele ei simple, mângâie si alinã, cum stresul cel mai puternic se destramã în fata cãldurii glasului si a zâmbetului. Intrarea în imobilul de pe strada L. Rebreanu nr. 59 te aruncã, însã, într-un dezastru vizual.

Curtea, locuitã de numerosi tigani, e plinã de gunoaie si gropi noroioase. Câteva ridicãturi de colibe-magazii pe post de odãi de locuit sunt înconjurate de cutii de cartoane, pietroaie sau ierburi în care, în timpul verii, rromii, cu mic cu mare, îsi fac nevoile... în naturã. Ocolim, cât se poate, noroiul invadator si batem la usa îngustã a familiei Zoita. Ne deschide Iuliu, mai vechea noastrã cunostintã. Carmen dormea, obositã dupã atâtea nopti nedormite.

Ultimul copil, Gabriel – de doar o lunã si jumãtate este un voinic fãrã chef de somn, noaptea. Ceilalti copii dorm, încã. Sunt si ei obositi, mezinul familiei îi tine treji pânã la 5 dimineata. Fratii se mobilizeazã si îl leagãnã fiecare, cu rândul. O întrebãm pe mamã cum o scoate la capãt cu atâtia copii, cheltuieli atât de mari si nevoi atât de multe. Acelasi zâmbet cald, dar trist. „ E foarte greu... Am copii care merg la scoalã, altii la grãdinitã, iar cel mai mic, Gabriel, are doar o lunã si jumãtate! Am trecut prin toate lipsurile posibile, de la curent tãiat la lipsa pâinii pe masã... Încercãm sã facem fatã atâtor nevoi, sã ne crestem copiii frumos, sã-i învãtãm, înainte de toate, sã fie oameni! Pentru mine, asta conteazã cel mai mult!

Avem multe probleme si greutãti, o datorie pe care nu stiu cum o vom plãti, si, ca si când asta nu ar fi fost îndeajuns, a mai venit si proprietarul casei si ne-a pus în vedere conditii pe care nu le putem accepta...”. Pagubã si evacuare În timp ce cafeaua fierbe pe foc, facem o fotografie de familie în camera în care dorm si locuiesc... nouã persoane! Copiii sunt tristi, descurajati dupã venirea lui Mos Crãciun, un mos care îi ocoleste sistematic. „De fapt, ei cunosc toate problemele noastre, participã, vrând-nevrând la toate necazurile prin care trecem”.

Iatã cei sapte pitici care duc greul vietii de când s-au nãscut: Costel (14 ani) elev bun la matematicã si foarte silitor la învãtãturã, suferind de malformatie congenitalã la inimã; Carolina (12 ani), o fetitã frumoasã dar cu probleme speciale; anul acesta nu a mai putut frecventa scoala normalã; Iuliu (11 ani) bãiatul frumos si strengar pentru care mersul la scoalã a fost un canon, Lucia (7 ani), o durdulie de clasa întâi, harnicã si ascultãtoare, Claudia (6 ani), frumoasã si smecherã, Florin (4 ani) un voinic pe care nu-l poti dovedi si... micul Gabriel, nãscut în ziua sfintilor Mihail si Gavrilã. Carmen e hipertensivã de la stres. Din cauza necazurilor, tensiunea urcã, deseori, peste 200 si nu de putine ori a existat pericolul unei paralizii... Sotul, Costel, e si el bolnav, dar lucreazã cu ziua. În aceastã varã, familia Zoita a trecut, poate, prin cea mai grea încercare.

 „Era pe la mijlocul lui iunie, tocmai veniserã de la Electrica sã ne taie curentul pentru cã nu am avut bani sã-l plãtim. Eu eram deja gravidã cu Gabriel. Tocmai atunci, sotul a venit fericit si mi-a spus cã Boti, un vecin de pe stradã, (de fapt, un personaj binecunoscut pentru agresivitatea comportamentului) l-a chemat sã-i facã niste lucrãri în gospodãrie. Eu nu am fost de acord, stiind ce fel de om este, dar sãrãcia ne-a împins sã acceptãm. Dupã ce i-a lucrat vreo douã sãptãmâni, în timpul unei suduri, scânteile au ajuns pe cãpitele de fân.

A urmat incendiul si plata pagubei: 40 de milioane de lei!”. De unde sã scoatã atâtia bani o familie - caz social care mãnâncã la cantina socialã?! „Am fost amenintati cã dacã nu-i dãm banii imediat, ne rãpeste copiii! Am fugit o sãptãmânã de acasã cu ei cu tot, pânã am fãcut rost de bani. Acum trebuie sã-i dãm surorii lui de trei ori suma, cu dobândã! Am fãcut reclamatie la politie, dar stiti cum e privitã dreptatea sãracului...” – spune amãrât, Costel Zoita. Colac peste pupãzã, sfârsitul anului s-a încheiat cu venirea proprietarului.

Acesta doreste sã evacueze întreg imobilul, îngrozit de starea în care l-au adus tiganii. „Nouã ne-a propus semnarea unui contract de închiriere, dar suntem siguri cã o datã semnat, are dreptul oricând, sã ne scoatã afarã! Unde sã mergem cu sapte copii? Am depus cerere pentru locuintã la primãrie, dar de la Fondul locativ ni s-a spus sã venim numai când avem sentinta de evacuare, urmând sã fim trecuti pe lista de prioritãti! Dar pânã vom primi locuintã, unde sã ne ducem?!

La asta primãria nu se gândeste?!”. Propunem rezolvarea acestui caz special, domnului primar Falcã. Este inuman ca o familie cu sapte copii sã ajungã în stradã, cât de curând, ca de abia apoi sã aibã dreptul de a fi înscrisã pe lista de prioritãti! Vom tine legãtura cu sotii Zoita si suntem siguri cã, înaintea primãriei, oamenii cu suflet adevãrat vor deschide usa acestei greu încercate familii, cu o pâine.

Observator