Vineri,
Apucãtura a fost inauguratã de una Maricica Conta, o plângere pe numele ei zãcând, de prin 1996, în sertarele politiei – compartimentul „urmãriti si obiditi”. Suntem, iatã, în anul de gratie 2006, iar astã-searã, de la ora 7, blocatarii de la G1, strada Predeal, nr. 16, tin (neapãrat sã facã) sedintã în holul de la parter, ca sã discute... ce? Ce recuperatori sã angajeze pentru a aduna sfertul de miliard de lei vechi (da’ vechi de tot!) datorat la Arterm? Poate dacã se reîncarneazã Hercule! Miza, de fapt, e alta: la blocul G1, notiunea de administrator e sinonimã cu cea de receptioner, asa cum imobilul ãla nu e o asociatie de proprietari, în sensul juridic al termenului, ci un fel de tabãrã de refugiati. Blocul G1 e un fel de azil de noapte cehovian în variantã postmodernã. Nu te trateazã de nici o boalã, în schimb poti trata orice… boalã ai avea. N-ai unde sã dormi? Te-a dat nevasta / mama / executorul judecãtoresc afarã? O suni pe doamna Jeni Vrãjitoriu (pe bune, asa o cheamã!), negociezi, fãrã jenã, cu ea - „câti bani ai pe tine? cât stai?… de aici încolo discutãm!” – si... te-ai scos de un acoperis, cât sã nu-ti plouã-n gât. Mai putin important e dacã esti dat în urmãrire generalã prin Interpol (ce sã caute Interpolul pe la G1? Poate interlopul!...) sau tocmai ti-ai transat familia ori ai fugit cu punga de bani pe care trebuia s-o predai la patron! Sã fii administrator la G1 e greu, dar meritã. Esti mai tare decât Dumnezeu – pentru cã Dumnezeu nu stie cum îi cheamã pe toti din bloc, dar doamna Vrãjitoriu, da! Dumnezeu habar n-are cine mai are acte, pe bune, de proprietate pe garsoniere, dar doamna Vrãjitoriu, da! Pentru cã în cele mai multe dintre cutiile insalubre se petrec drame cu care Dumnezeu nu ar fi de acord, dar doamna Vrãjitoriu, da! Dumnezeu n-ar întelege nimic din ceea ce se petrece în acest „univers concentrationar”. Doamna Vrãjitoriu stie tot! La Judecata de Apoi, blocatarii de la G1, aproape sigur, se vor prezenta însotiti de doamna Vrãjitoriu… La judecata de aici, doamna Vrãjitoriu si sotul au pierdut 22 de procese pe civil si mai au de fãcut fatã la 4, pe penal. Tot 4 au si câstigat. Nu vã luati însã dupã scor – el e relativ si nu reflectã situatia exactã din teren! Sotii Vrãjitoriu si-au dorit mai mult victoria… Hotãrârile de instantã (poa’ sã te cheme pe tine Trifa, Jigovan, Pascalãu…) n-au nici un fel de relevantã în jungla din beton armat. Dacã ati avea rãbdarea sã cititi mormanul de sentinte civile ce au dat bãtãi de cap instantelor arãdene… n-ati câstiga nimic la capitolul „documentare”, cãci, în aparentã, litigiile seamãnã atât între ele, cât si cu oricare dintre cele ce presupun conflicte la legile privind asociatiile de locatari/proprietari. Astea-s chichita avocãtesti – acolo sunt alte legi, si nu credem cã vom apuca noi sau copiii nostri momentul când situatia se va schimba. Bine, veti zice, si Londra ori Parisul au asemenea suburbii! Asa e, aveti dreptate – dar unii mai au si motive! „Brigada Tomus” joacã cu albele. Ea încearcã, de vreo cinci ani, sã punã mâna pe putere. Pentru o scurtã perioadã, chiar a reusit. Traian Tomus si cei strâns uniti în jurul sãu (o mânã de oameni, cantitativ neglijabili) au reusit, prin 2003, sã reducã datoria la Arterm – de la vreo 375 de milioane la 250, acumulate… de la începutul deceniului trecut, când cu banii ãia puteai cumpãra lejer tot blocul. Tot de pe-atunci nu mai curge apã caldã prin conducte. Nu cã înainte s-ar fi opãrit „nefamilistii” lui nea’ Nicu!… Asa încât, vorba lor, „nouã si dacã ar vrea ãstia sã ne redea apa caldã, tot n-ar avea cum, cã ar trebui sã refacã toatã tevãraia, nefunctionalã de 15 ani.”
Si încã acum e bine! „Era când n-aveam curent pe scarã, apã rece… trãiam ca-n pesterã!” Deci brigada asta, Tomus, ar vrea sã facã ordine. De ce? Iaca, din idealism! S-a reusit încropirea unui acoperis, pentru ca celor de la etajul superior sã nu le plouã chiar în pat. „Numai cã ceea ce faci ziua, se stricã noaptea.
Se distruge tot! Numai cea autointitulatã administrator, doamna Vrãjitoriu, are pe rol încã 3 procese penale, unul de distrugere si furt, altul de fals si uz de fals, si încã unul, pentru fraude economice. Ãla pentru furt si distrugere e pentru cã a furat bãncile din fata blocului!” – ne povesteste Tomus. De unde concluzionãm cã pentru reconstructia blocului G1 ar fi nevoie de un Mester Manole.
Numai cã tare ne temem cã, dacã chiar s-ar gãsi unul, ar avea vreo 26 de procese cu „adevãratul guvernator” al imobilului, Mesterul Manele! Si, zãu, nu se stie, având în vedere situatia, cât ar fi scorul!…
Observator
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz








