ARAD ONLINE
Ştiri locale pentru Arad
www.aradinfo.biz
 Marti,
archívum
programajánló
A decedat băieţelul implicat în accidentul de duminica seara

Copilul de un an şi două luni implicat în accidentul de duminică seara de pe DN 79, drumul care leagă Arad şi Oradea, în apropierea localităţii Nădab, acolo unde un VW Passat şi o Lancia au intrat în coliziune frontală, a decedat la spital.


În urma impactului băieţelul a suferit răni foarte grave. Echipajul de ambulanţă ajunşi la faţa locului i-u acordat primul ajutor şi l-a transportat la Spitalul Judeţean din Arad. Din nefericire medicii nu l-au putut salva pe micuţul, acesta a decedat.

Conform primelor cercetări efectuate de poliţia rutieră, Cristian S. de 29 de ani, din Timişoara, se afla la volanul unui Passat, când din cauza neatenţiei în conducere şi a neadaptării vitezei la condiţiile meteo (ploaie), a pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu o Lancia Lybra, înmatriculată în Italia, condusă regulamentar din sensul opus de Cosmin-Daniel G. de 27 ani din judeţul Timiş.

În autoturismul marca Lancia, pe bancheta din spate, pe scaunul special pentru copii se afla băieţelul de un an şi două luni. Atât şoferul Lanciei cât şi pasagera pe scaunul din dreapta a autoturismului VW, au fost grav răniţi.

GB-MCOnet

Arad Online - www.aradinfo.biz

 


Programajánló
<< 2012 Február >>
H K Sze Cs P Szo V
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829    
Stiri Arad:

Magyarország hírei


Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz